Secolul al XVIII-lea

Acesta a reprezentat un secol zbuciumat pentru viaţa urbei. În 1735 în Craiova existau 836 de familii, numărând peste 4000 locuitori.

Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Ţării Româneşti, Nicolae Mavrocordat în 1716. După înfrângerea turcilor şi pacea de la Passarovitz (1718), boierimea a salutat dominaţia austriacă a Olteniei (1718 - 1739), dar în 1726, când banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, boierii din Craiova încep acţiunile de împotrivire faţă de administraţia habsburgică. Nemulţumirea populaţiei era provocată de caracterul militar al exploatării, precum şi de colectarea veniturilor provinciilor în visteria Curţii Imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii eşuează în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie fapt care îi determină să părăsească Oltenia. Craiova devine între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenenţă statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. În această perioadă s-au produs în Craiova importante schimbări şi în domeniul instituţional. Bănia craioveană nu mai constituia instituţia care în perioada anterioară concura pe plan politic domnia ţării. În 1761 reşedinţa permanentă a banilor este mutată de domn la Bucureşti.

Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Ţării Româneşti. Bucureştiul era disputat între oştile ruseşti şi cele turcesti; iar capitala Ţării Româneşti este mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-Ruset urmărind de aici desfăşurarea ostilităţilor.

Economia regiunii si prosperitatea Craiovei au avut de suferit din nou la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea în urma teribilului cutremur din 1790, a ciumei din 1795, a marelui incendiu din 1796, şi datorită transformării oraşului în teatru de război în urma atacului turcesc al paşei Pazvan-Oglu din Vidin, în 1806.