Secolul al XIX-lea

În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică şi urbanist-edilitară; un număr tot mai însemnat de locuitori se ocupă cu meşteşugurile, comerţul şi serviciile publice. Craiova ajunge un nod comercial, administrativ şi cultural de prim rang.

Redresarea oraşului după dezastrele de la începutul secolului a venit în deceniul al patrulea, când după pacea de la Adrianopol (1829 şi după războiul ruso-turc dintre anii 1828-1829) au apărut posibilităţi pentru mai mulţi ani de linişte în ţările române.

În timpul revoluţiei de la 1821 Craiova devine bază militară pentru pandurii conduşi de Tudor Vladimirescu, fost sluger pe moşia boierului craiovean Glogoveanu.

În timpul ocupaţiei ţariste (1828 - 1834), Craiova cunoaşte creşteri economice importante. Existau în 1832 un număr de 595 de prăvălii, din care "197 de lemn şi 398 de zid". Oraşul se menţine ca centru comercial al Olteniei; exportă în Austria şi Turcia cereale, piei, ceară, animale, seu şi cervis. În 1846 la Craiova s-a înfiinţat prima societate românească pe acţiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre, la Brăila.

În jurul anului 1848 populaţia Craiovei număra circa 20.000 de locuitori.

Intelectualitatea Craiovei s-a situat ferm în primele rânduri ale înnoirilor, atât în viaţa urbei, cât şi a ţării. Un rol deosebit de important în pregatirea şi desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 avea să-l aiba corpul profesoral de la Şcoala Centrală din Craiova, în frunte cu Ioan Maiorescu.

Dintre revoluţionarii care aveau sa deţină un rol marcant în desfăşurarea evenimentelor revoluţionare la Craiova se impun Gheorghe Magheru şi Costache Romanescu care au intrat după 1845 în rândurile societăţii secrete cu caracter politic "Frăţia".

Nu întâmplator oraşul Craiova a fost ales drept loc de întrunire a guvernului provizoriu şi prima capitală a revoluţionarilor paşoptişti înainte ca aceştia să ajungă la Bucureşti. Se confirma astfel faptul că oraşul prezenta o deosebită importanţă în mersul revoluţiei paşoptiste, că trecerea Craiovei de partea noilor prefaceri asigură revoluţiei o bază puternică în întreaga Oltenie.

Populaţia Craiovei s-a ridicat la jumătatea lui septembrie pentru a-şi declara sprijinul faţă de revoluţia lovită de armatele străine. La 30 noiembrie 1848, în ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, evaluată la 10000 de ostaşi şi comandată de Hussein-Paşa, sute de săteni din jurul Craiovei şi locuitori ai oraşului, inarmaţi cu puşti, suliţe, topoare şi coase, au întâmpinat trupele străine, neţinând seama de superioritatea numerică covârşitoare a acestora.

După retragerea trupelor ţariste din Oltenia, în mai 1854, starea de spirit revoluţionară a maselor a sporit. În lunile februarie - martie 1855 avea loc la Craiova o puternică revoltă, socotită de istorici momentul de vârf al raporturilor de încordare ce au existat între poporul român şi ocupanţii săi din anii 1854 - 1856.


Biserica Sf. Dumitru, din Craiova, rezidită din temelii de arhitectul francez André Lecomte du Nouy (1844-1914), între anii 1889 - 1893, cu sprijinul regelui Carol I şi al Reginei ElisabetaUna dintre marile familii boiereşti din Craiova - familia Bibescu - a dat Ţării Româneşti pe ultimii săi doi domnitori: fraţii Gheorghe Dimitrie Bibescu (1842-1848) şi Barbu Dimitrie Ştirbei (1849-1856). Uniunea vamală a Ţării Româneşti şi a Moldovei (1848) - un prim pas pe calea unirii definitive a celor două ţări româneşti - preocupările pentru întărirea capacităţii militare de aparare a ţării etc., toate aceste fapte dovedesc receptivitatea celor doi domnitori la unele imperative ale vremii. Atunci când a fost vorba însă de o nouă organizare socială, concepută la 1848 şi apoi în anii 1857-1859, ei s-au opus.

În primăvara anului 1857 s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, în rândul căruia se remarcau foştii luptători de la 1848: Petrache Cernătescu, Emanoil Chinezu, Gheorghe Chitu, ş. a.

La 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Ţării Româneşti a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor. A doua zi, seara, peste 5-6000 de oameni din toate clasele societăţii se adunasera la flacăra torţelor şi ovaţionau. Participând la această istorică manifestaţie, pictorul Theodor Aman avea s-o imortalizeze în celebrul său tablou.

În preajma Unirii, Craiova număra circa 25 000 de locuitori, situându-se din acest punct de vedere imediat după capitala Ţării Româneşti, Bucureştiul.

Încă de la începutul pregătirilor pentru intrarea în Războiul de independenţă (1877 - 1878), când trupele româneşti au fost concentrate la Dunăre, au participat şi unităţi din Craiova.

Craiova se afla în centrul unei zone direct afectate de războiul antiotoman. Era, prin poziţia sa, un centru important, unde se luaseră măsurile necesare sprijinirii desfăşurării viitoarelor operaţii militare, Craiova fiind atunci ca şi astazi sediul Armatei I române.