Colegiul Naţional „Carol I” este o instituţie de învăţământ din Craiova, România. A doua şcoală în limba română ca vechime, are înscrişi în prezent peste 1800 elevi în clasele I-XII, dintre care jumătate la liceu, la profilurile real, uman şi ştiinţele naturii.
Şcoala s-a înfiinţat oficial la 20 mai 1826, însă construcţia începe în 1835. La 11 ianuarie 1838 stâlpii şcolii se dărâmă din cauza cutremurului. Clădirea se reconstruieşte cu mobilier nou şi cu un turn cu ceas, lucru neobişnuit pentru o şcoală. La mobilier se lucrase 12 ani cu o investiţie de 300.000 lei. În noiembrie 1842, noul local se inaugurează şi încep cursurile. Vechiul imobil al liceului era compus din parter şi etaj, turnul cu orologiu, sala de festivităţi, un larg culoar cu ferestre mari spre grădină, cancelaria, internatul, iar la etaj apartamentul directorului.
În anul şcolar 1843-1844 Şcoala Centrală are 405 elevi (250 din Craiova şi 155 din alte localităţi). După înfrângerea Revoluţiei de la 1848, şcoala se închide pentru că nu are dascălii necesari. Clădirea devine cazarmă, spital, bucătărie. După revoluţie pe tronul Ţării Româneşti urcă Barbu Ştirbei care cumpărase terenul pentru şcoala craioveană. În 1852 şcoala s-a închis din nou şi clădirea sa devine comandament ţarist şi spital. Gheorghe Marin Fontanin protestează, este arestat, alungat, dar se întoarce şi în 1854 deschide iar şcoala (acum gimnaziu). În 1860 i se adaugă un internat, iar din 1864 devine liceu. În 1885 este numită „Liceul Carol I” prin înalt decret regal.
Şcoala cea nouă s-a construit între anii 1893 şi 1895 şi a costat peste un milion de lei. Pictorul Francisc Tribalski a pictat frescele din bibliotecă şi sala rotundă. Clădirea nouă, cu cupolă, era dotată cu mobilier luxos. Însă şi acest local devine spital în timpul primului razboi mondial.
În 1915, în cancelaria liceului aveau loc şedinţele Societăţii „Prietenii Ştiinţei”, filiala Craiova, cu profesorii liceului mai ales. Activitatea se desfăşura având ca membri personalităţi ale timpului. Ei au meritul de a fi înfiinţat Universitatea din Craiova. În octombrie 1926 laboratorul de fizică este dotat cu aparate în valoare de 38.630 lei şi este adusă la biologie colecţia de roci.
În 1927 liceul nu avea bani să plătească primăriei taxa de 240.000 lei reprezentând contravaloarea taxei de construcţie pentru al doilea etaj astfel clădirea liceului este sechestrată. Datoria la Banca Naţională era de 2 milioane, cu care bani conducerea liceului a îmbogăţit şcoala cu: un etaj (1925-1927), un stadion, o aripă nouă pentru internat, un bazin de înot, instalaţii sanitare moderne, o bibliotecă proprie etc., în valoare totală de aproape 7 milioane de lei. În 1912, liceul fusese împroprietărit cu 11 ha în afara oraşului unde se vor construi grajduri pentru vite şi locuinţe pentru angajaţi. În perioada 1922-1933 cinematograful liceului prezintă filme săptămânal joi, vineri, sâmbăta şi duminica între orele 15-20.
Numele Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova e dat la 23 octombrie 1933 cu prilejul sărbătoririi centenarului liceului, cu 7 ani mai târziu.
În 1948, cu ocazia centenarului revoluţiei paşoptiste, liceul primeşte numele de Liceul de Matematică - Fizică Nicolae Bălcescu. Pentru mult timp director este profesorul de limba româna Nicolae Andrei, fratele ministrului de externe din acel timp, Ştefan Andrei.
În martie 1977, la ora 21:22, profesorii liceului aveau consiliu în sala de festivităţi când a început cutremurul. Clădirea a fost grav avariată. Specialiştii au propus demolarea clădirii susţinând că nu prezintă siguranţa necesară. Localul a fost salvat prin intervenţia lui Nicolae Ceauşescu, care a hotărât să fie păstrată şi consolidată.
În 1997, colegiul reia vechiul nume de Carol I. Bustul lui Bălcescu, din holul mare al Colegiului este postat in exterior, in faţa intrării în Teatrul Liric.
După revoluţia română din 1989, efectivele de elevi cresc aproape la 2000. Se renunţă la uniformă, muncă patriotică şi defilare.
miercuri, 26 august 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu